IN VREME DE RĂSBOIU

IN TIME OF WAR

In sfârșit ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor.

At last, the band of robbers had been caught at the edge of the Dobreni forest.

Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte ’ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare.

For two years, a few sturdy fellows, their eyes smeared with charcoal, very daring and very cruel, had struck terror across three borders.

Intâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri.

First they had started with horse thievery; then a raid or two with torture; then murders.

Intre altele făcuseră acum în urmă o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni.

Among other things, they had recently paid a visit towards daybreak to Father Iancu of Podeni.

Popa erà un om cu dare de mână; rămas văduv, deșì foarte tânăr, trăià cu maică-sa.

The priest was a well-to-do man; left a widower, although very young, he lived with his mother.

Ii mergeau treburile cât se poate de bine.

Things were going exceptionally well for him.

In timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de case de piatră; vite multe, oi, cinci cai, și mai aveà, se zice, și bănet.

In the span of a year and a half, he had bought two strips of estate land, built an inn and a pair of stone houses; he had many cattle, sheep, five horses, and, it was said, lots of cash.

Astea băteau la ochi, toată lumea credeà că popa găsise vreo comoară.

These things caught the eye, and everyone believed the priest had found some treasure.

La așà stare, trebuià, se ’nțelege, să se oprească ochii tâlharilor.

Upon such wealth, naturally, the eyes of the robbers had to settle.

Intr’o seară părintele Iancu a făcut prostia să rămână acasă singur de tot: pe bătrână a trimis-o cu trăsura la târg, cu un băiat; pe un argat l’a mânat la câmp, pe alți doi, cu carele, după lemne la pădure.

One evening, Father Iancu made the foolish mistake of staying home all alone: he sent the old woman in the carriage to the market with a boy; he sent a farmhand to the field, and two others, with the carts, for wood in the forest.

După miezul nopții, iacătă oaspeții negri: l’au legat, l’au schingiuit și i-au luat o groază de bani.

After midnight, behold the dark guests: they tied him up, tortured him, and took a huge amount of money from him.

Norocul bătrânei că lipsià; făceà poate greșeala să țipe, și tâlharii o omorau, cum s’a și întâmplat în altă parte cu o babă, peste câteva zile.

It was the old woman's luck that she was away; she might have made the mistake of screaming, and the robbers would have killed her, as indeed happened elsewhere to an old woman a few days later.

De mirare însă un lucru – popa aveà un buestraș minunat și două iepe de prăsilă: nu i le-au luat.

Surprisingly, however, one thing – the priest had a wonderful ambling horse and two breeding mares: they did not take them.

Dar ceva și mai curios – câinii din curte, niște dulăi ca niște fiare, nu dedeseră măcar semn de vieață!

But something even more curious – the yard dogs, mastiffs like wild beasts, had not even given a sign of life!

Hoții au fel de fel de meșteșuguri ca să adoarmă câinii cei mai sălbatici; le dă, pesemne, un fel de mâncare descântată, ori cine știe ce.

Thieves have all sorts of tricks to put the wildest dogs to sleep; they probably give them some kind of bewitched food, or who knows what.

Pe preot l-au găsit a doua zi într’un târziu legat butuc, cu mușchii curmați de strânsura frânghiilor, cu călușu ’n gură, d’abià mai putând geme.

They found the priest late the next day, tied up like a log, his muscles torn by the tightness of the ropes, gagged, barely able to groan.

L-au deslegat degrabă și bietul om a povestit, gâfâind și cu mintea pierdută de groază, tot ce pătimise.

They quickly untied him, and the poor man recounted, panting and out of his mind with terror, all that he had suffered.

Nu trecură două săptămâni și se auzì de altă călcare – aceea, în adevăr, spăimântătoare.

Barely two weeks passed, and another raid was heard of – that one, truly terrifying.

Arendașul dela Dărmănești a fost călcat de cu seara.

The leaseholder from Dărmănești was raided early in the evening.

Omul trăià acolo cu o rudă bătrână, o babă, care-i îngrijià de casă.

The man lived there with an elderly relative, an old woman, who took care of his house.

Baba a făcut neghiobia să țipe, și arendașul și mai neghiob a tras cu revolverul.

The old woman did the foolish thing of screaming, and the leaseholder, even more foolish, fired his revolver.

Atâta le-a trebuit!

That was all they needed!

I-au chinuit, i-au fierăstruit până i-au dat gata.

They tortured them, sawed them until they finished them off.

Nu se puteà ști cât jefuiseră, desigur fusese o sumă însemnată – arendașul vânduse de curând o cătățime mare de bucate.

It could not be known how much they had looted, but surely it was a significant sum – the leaseholder had recently sold a large quantity of crops.

Dar în sfârșit fărădelegea asta fusese cea din urmă.

But finally, this crime was the last one.

Oamenii spoiți cu negru căzură în lanțurile justiției azinoapte, tocmai când se porneau la o nouă ispravă.

The black-smeared men fell into the chains of justice last night, just as they were setting off for a new exploit.

Vestea aceasta se împrăștiase într’o clipă ca o lumină liniștitoare peste câte trele hotarele bântuite.

This news had spread in an instant like a soothing light across all three haunted borders.

Către seară se întorceà acasă, călare pe buestrașul lui, popa Iancu.

Towards evening, Father Iancu was returning home, riding on his ambling horse.

Și calul și omul erau sdrobiți de umblet.

Both horse and man were crushed with exhaustion from traveling.

De trei zile popa alergase după daraveri de negustorie, – vindeà vite și cumpărà porci.

For three days the priest had been running around after trade business – selling cattle and buying pigs.

Pe unde umblase n’aflase nimica de prinderea tâlharilor.

Wherever he had been, he had heard nothing of the robbers' capture.

Maică-sa îl așteptà cu masa; fiul n’aveà poftă de mâncare; îi erà degrabă să meargă la neica Stavrache, hangiul, frate-său mai mare.

His mother was waiting for him with dinner; her son had no appetite; he was in a hurry to go to brother Stavrache, the innkeeper, his older brother.

Hangiul erà foarte mulțumit: om cu dare de mână, cu han în drum – mare greutate i-se luase de pe suflet.

The innkeeper was very pleased: a well-to-do man with an inn on the road – a great weight had been lifted off his chest.

Câte nopți nu dormise el o clipă măcar cum se cade, trăgând cu urechea și așteptând cu inima sărită pe musafirii de noapte!

How many nights had he not slept a proper wink, listening intently and waiting with a pounding heart for the night guests!

negreșit trebuià să-i vie și lui rândul odată și-odată.

Surely his turn bound to come sooner or later.

Preotul intră în cârciumă, tocmai când d-l Stavrache se pregătià s’o’nchiză.

The priest entered the tavern just as Mr. Stavrache was preparing to close it up.

– Neică, zise el privind ciudat și sperios în toate părțile, aș vrea să-ți spui ceva numaidecât.

“Brother,” he said, looking strangely and fearfully all around, “I’d like to tell you something right away.”

– Ce?

“What?”

– Ai să vezi.

“You’ll see.”

Inchide și aide ’n odaie amândoi… am venit la d-ta ca la un duhovnic… După aerul și tonul tânărului, fratele mai mare nu știà ce să crează; totuș înțelese că preotul aveà lucruri serioase de spus.

“Close up and let’s both go into the room… I’ve come to you as to a confessor…” From the younger man’s air and tone, the older brother did not know what to think; yet he understood that the priest had serious things to say.

Trimise pe slugi și pe femeie să se culce, închise obloanele prăvăliei și poarta hanului, și, după ce toată lumea se liniștì, intră în odăiță unde așteptà popa trăgând tutun și oftând greu.

He sent the servants and his wife to bed, closed the shop shutters and the inn gate, and after everyone quieted down, he entered the small room where the priest was waiting, smoking tobacco and sighing heavily.

– Ce e, mă?

“What is it, lad?”

– Am venit la d-ta ca la un duhovnic… N’aude nimeni?

“I’ve come to you as to a confessor… Is anyone listening?”

– Aș!

“Nonsense!”

cine s’auză?

“Who’s to hear?”

– Neică Stavrache, zise popa înnecat, m’am nenorocit!

“Brother Stavrache,” said the priest, choking back tears, “I am ruined!”

– De ce?

“Why?”

Popa a ’nceput să plângă cu hohot și să se bată cu pumnii în cap.

The priest began to sob loudly and beat his fists against his head.

Neica Stavrache nu înțelegeà deloc.

Brother Stavrache did not understand at all.

– Ce să mă fac?

“What am I to do?”

… ce să mă fac, neică?

“… what am I to do, brother?”

… spune d-ta, că mi-ești frate mai mare… Ce aveà preotul pe suflet?

“… you tell me, for you’re my older brother…” What did the priest have on his conscience?

Ce să aibă?

What could he have?

Lucru greu de ’nțeles, firește; așà de greu că d-l Stavrache, mai întâiu, nici n’a voit să crează.

A hard thing to comprehend, naturally; so hard that Mr. Stavrache, at first, didn't even want to believe it.

Cum s’a putut?

How could it have been possible?

Omul cu greutate, proprietarul cu atâtea acareturi și cuprins, mai bogat decât multă lume dinprejur! – frate-său!

The respectable man, the landowner with so many properties and possessions, wealthier than most people around! – his brother!

preotul – să fi fost capul bandei de tâlhari!

the priest – to have been the leader of the robber band!

Și cu toate astea erà adevărat.

And yet it was true.

Dracu’l împinsese!

The devil had pushed him to it!

Și nenorocitul își povestì din fir în păr toate isprăvile.

And the wretched man recounted every single detail of all his exploits.

Călcarea dela el fusese un marafet ca să adoarmă bănuelile.

The raid on his own place had been a trick to put suspicion to sleep.

Cu câteva zile înainte, un notar de sat – erà cam beat – dușman vechiu al popii, întâlnindu-l la un han pe drum, i-a zis:

A few days earlier, a village notary – who was rather drunk – an old enemy of the priest's, meeting him at a roadside inn, had said to him:

«Bun buestraș ai, părinte! ăsta nu mai e cal de popă, e cal haiducesc, să lase toate poterile’n urmă!»

“You've got a fine ambling horse, Father! That’s no priest’s horse, it’s an outlaw’s horse, fit to leave all posse details behind!”

și pe urmă: «Bine-ți merge, părințele! mai cumpărași o sfoară de moșie! Cum de nu ți-e teamă să te calce tâlharii! pesemne că ești dres!»

and then: “You're doing well, Little Father! You bought yet another strip of estate land! How come you’re not afraid of robbers raiding you? You must be in cahoots with them!”

Neica Stavrache ascultă în sfârșit și povestirea isprăvii din urmă dela arendașul Dărmăneștilor… Dar nu popa îl omorîse; el luptase cât putuse să-i oprească dela așà crudă faptă; ce erà să le faci însă?

Brother Stavrache finally listened to the account of the last exploit at the leaseholder's in Dărmănești… But it wasn't the priest who had killed him; he had fought as best he could to stop them from such a cruel deed; but what could you do with them?

erau îndârjiți: baba tipà și arendașul a tras cu arma – nu mai erà chip să stăpânești pe băieți.

they were furious: the old woman was screaming and the leaseholder fired his gun – there was no longer any way to control the boys.

Popa scăpase din cursa întinsă la capătul pădurii numai prin întâmplare: aminteri puneau mâna poterașii și pe el… Dar toți cetașii sunt prinși… Or să-i pună la casne… ei au să spună tot… tot… Or să pună mâna și pe el.

The priest had escaped the trap set at the edge of the forest only by chance; otherwise the posse would have laid hands on him too… But all the band members are caught… They'll put them to torture… they will tell everything… everything… They'll lay hands on him too.

Și popa, apucat de cutremur, își smulgeà părul din cap.

And the priest, seized with shaking, pulled the hair from his head.

– Ce-i de făcut, neică Stavrache?

“What is to be done, brother Stavrache?”

scapă-mă!

“Save me!”

– Cum?

“How?”

… Nenorocitule!

“… You wretched man!”

să fugi!

“Run away!”

să piei!

“Disappear!”

să te’nneci mai bine decât să puie mâna pe tine!

better to drown yourself than let them lay hands on you!

în fundul ocnei îți putrezesc oasele.

your bones will rot at the bottom of the salt mine.

Pe când vorbià d-l Stavrache, deodată s’aud afară sgomot, strigăte și bătăi puternice în obloanele prăvăliei.

While Mr. Stavrache was speaking, suddenly noise, shouts, and heavy pounding on the shop shutters could be heard outside.

Amândoi rămân încremeniți.

Both remained frozen.

– Nu deschide!

“Don't open!”

zice popa scoțând un revolver de sub anteriu.

says the priest, pulling a revolver out from under his cassock.

Dar bubuiturile se ’ndesesc, – sunt oameni mulți afară.

But the pounding grows more frequent – there are many people outside.

D-l Stavrache, fără să mai asculte de stăruințele popii, care tremură ca varga, îl împinge cât colo și trece ’n prăvălie.

Mr. Stavrache, without listening any further to the entreaties of the priest, who is trembling like a leaf, pushes him aside and steps into the shop.

Trăgând bine cu urechea, hangiul înțelege că are a face cu o lume veselă: o ceată de răufăcători e mult mai serioasă și mai tăcută; nu râde și nu chiuește așà cu chef pe la miezul nopții.

Listening carefully, the innkeeper understands he is dealing with a merry crowd: a band of criminals is much more serious and quiet; it doesn't laugh and cheer so joyfully around midnight.

Și d-l Stavrache a ghicit bine.

And Mr. Stavrache guessed right.

Strigând: «Numaidecât!»

Shouting: “Right away!”

aprinde lampa și merge să deschiză.

he lights the lamp and goes to open up.

In adevăr, sunt vreo douăzeci de voluntari tineri, claie peste grămadă, în câteva trăsuri, conduși de une ofițer și doi sergenți rezerviști, către Dunăre – la răsboiu.

Indeed, there are about twenty young volunteers, packed together in a few carriages, led by an officer and two reservist sergeants, heading towards the Danube – to war.

Poposesc două-trei ceasuri acì, să odihnească și caii; despre ziuă or să se pornească; trebuie s’apuce trenul militar care trece dimineața la stația cea mai apropiată – cale de vreo patruzeci de kilometri.

They are stopping here for two or three hours to rest the horses too; they will set off towards daybreak; they have to catch the military train passing in the morning at the nearest station – a distance of about forty kilometers.

Sunt mușterii buni, băieți cu dare de mână, și cântă, și râd, și fac fel de fel de nebunìi.

They are good customers, well-to-do young men, and they sing, laugh, and engage in all kinds of antics.

D-l Stavrache face tot ce poate ca să ’ndatoreze pe bravii tineri.

Mr. Stavrache does everything he can to oblige the brave young men.

După ce au băut binișor, se aștern unul lângă altul, ticsiți în cele două odăi mai mari ale hanului.

After drinking quite a bit, they lie down side by side, packed into the two larger rooms of the inn.

Foarte obosiți, tinerii fără grije dorm buștean.

Exhausted, the carefree young men sleep like logs.

Hangiul, posomorît, stă câteva minute la gânduri adânci; dar deodată fața i-se luminează: înăuntrul frunții a scânteiat o mare inspirație.

The innkeeper, somber, stands for a few minutes in deep thought; but suddenly his face lights up: a great inspiration has flashed inside his mind.

Omul trece repede în odaia unde-l așteptà cu atâta nerăbdare cainicul.

The man quickly goes into the room where the wretched man was waiting for him so impatiently.

Ce și-au vorbit cei doi frați nu se poate spune, atât de ’ncet și de discret și-au șoptit.

What the two brothers said to each other cannot be told, so quietly and discreetly did they whisper.

E destul a arătà numai ce au făcut.

It is enough to show only what they did.

Preotul Iancu s’a așezat pe scaun în mijlocul odăiței.

Father Iancu sat on the chair in the middle of the small room.

D-l Stavrache a luat o pereche de foarfece și a ’nceput să’i reteze pletele; apoi tot mai scurt și mai scurt, unde mai bine, unde mai cu scări, l-a tuns la piele, muscălește.

Mr. Stavrache took a pair of scissors and began to trim his long hair; then shorter and shorter, here better, there unevenly, he shaved his head close to the scalp, soldier-style.

Apoi i-a tuns scurt barba, i-a săpunit-o bine și la urmă i-a ras-o cu perdaf.

Then he trimmed his beard short, lathered it well, and finally gave it a clean shave.

Toate astea foarte de grabă.

All this was done very quickly.

La patru despre ziuă, voluntarii s’au deșteptat, s’au pus la rând și s’au numărat.

At four towards daybreak, the volunteers woke up, lined up, and were counted.

D-l Stavrache le-a făcut socoteala, a incassat suma de douăzeci și cinci de lei și, mulțumindu-le, le-a zis:

Mr. Stavrache calculated their bill, collected the sum of twenty-five lei, and, thanking them, said:

– Uite ce e… e acì un tânăr care ar vrea să meargă și el volintir cu d-v… Il primiți?

“Look here… there is a young man here who would also like to go as a volunteer with you… Will you accept him?”

– E vârstnic?…

“Is he of age?”

– Da.

“Yes.”

– Are părinți?

“Does he have parents?”

ori copii?

“or children?”

– N’are nimic.

“He has nothing.”

– Are formele gata?

“Does he have his papers ready?”

a întrebat ofițerul.

asked the officer.

– Forme n’are; dar… să le faceți d-v.

“He doesn't have papers; but… you could make them for him.”

– Asta nu se poate; trebuie să se prezinte la divizie.

“That's not possible; he has to present himself to the division.”

– Da’ nu s’ar puteà să’l luați cu d-v. și să-și facă formele acolo unde vă duceți?

“Well, couldn't you take him with you and have him get his papers made where you're going?”

– Ba… s’ar puteà.

“Well… that could be done.”

– Atunci… Și d-l Stavrache aduse în fața camarazilor pe domnul Iancu Georgescu – un tânăr foarte voinic, frumos și curat, ras proaspăt – o înfățișare demnă și severă.

“Then…” And Mr. Stavrache brought Mr. Iancu Georgescu before the comrades – a very sturdy, handsome, and neat young man, freshly shaved – with a dignified and stern appearance.

Camarazii l-au salutat cu un «ura» puternic de s’a cutremurat hanul, și d-l Iancu Georgescu, după ce s’a sărutat de multe ori cu neica Stavrache, a pornit cu vesela bandă, fără să se mai uite ’napoi.

His comrades greeted him with a “hurrah” so powerful that the inn shook, and Mr. Iancu Georgescu, after kissing brother Stavrache many times, set off with the merry band without looking back again.

* * *

De mult nu se mai pomenià acum în sat de preotul Iancu… Se ’nnecase?

It had been a long time since anyone in the village spoke of Father Iancu anymore… Had he drowned?

îl răpusese cineva?

had someone killed him?

Nici urmă nu lăsase, par’că intrase în pământ.

He hadn't left a single trace, as if he had vanished into thin air.

In locul lui se orânduise alt preot; nu’l putuseră așteptà oamenii, cât lumea; nu puteà rămâneà sat de creștini fără liturghie.

In his place, another priest had been appointed; the people couldn't wait for him forever; a village of Christians couldn't remain without a liturgy.

Când d-l Stavrache se ’ntorceà dela parastasul de nouă zile al maică-sii, pe la ’nceputul lui Decemvrie – (bătrâna, după ce zăcuse de inimă-rea vreo câteva săptămâni, murise, dimineața, la 28 Noemvrie) – se întâlnì cu factorul rural… O scrisoare cu timbrul dela Turnu-Măgurele și cu data din ajunul morții bătrânii.

When Mr. Stavrache was returning from the nine-day memorial service for his mother, around the beginning of December – (the old woman, after being bedridden with heartbreak for a few weeks, had died in the morning on November 28) – he met the rural postman… A letter stamped from Turnu-Măgurele and dated on the eve of the old woman's death.

Neica Stavrache a cunoscut slova.

Brother Stavrache recognized the handwriting.

Repede omul, deprins a nu mai așteptà zadarnic vești dela acela pe care’l credeà pierdut deabinele, se închise în odăiță și desfăcù nervos plicul:

Quickly the man, accustomed to no longer wait in vain for news from the one he believed lost for good, locked himself in the small room and nervously opened the envelope:

«Iubite neică, mai întâiu nu lipsesc a cercetà despre scumpa d-v. sănătate, a dumitale și a maichii»…

“Beloved brother, first of all I do not fail to inquire about your dear health, yours and mother's…”

D-l Stavrache își șterse ochii cu colțul șorțului, și foarte înduioșat, urmă semnele pe petecul de hârtie, sosit de așà de departe ca să aducă în liniștitul sat un fel de răsunet al sbuciumului din locurile răsboiului.

Mr. Stavrache wiped his eyes with the corner of his apron, and deeply moved, followed the marks on the scrap of paper, which had arrived from so far away to bring into the peaceful village a kind of echo of the turmoil from the war grounds.

Fugarul erà dinaintea Plevnei.

The fugitive was before Plevna.

Se bătuse cu mare curaj și cu mult noroc în trei rânduri; luase un steag dela inamic, într’o încăierare unde ai noștri erau aproape sdrobiți; fusese numit sergent pe câmpul de onoare, căpătând «Virtutea militară» și o decorație rusească.

He had fought with great courage and much luck on three occasions; he had taken a flag from the enemy in a skirmish where our men were nearly crushed; he had been named sergeant on the field of honor, receiving “Military Virtue” and a Russian decoration.

In curând Plevna erà să fie atacată cu toată puterea armatelor aliate.

Soon Plevna was to be attacked with the full power of the allied armies.

Curios lucru!

A curious thing!

Cine ar fi văzut figura lui neica Stavrache, presupunând că acela ar fi fost un om deprins să descifreze înțelesuri din chipurile omenești, ar fi rămas în mirare pricepând bine că în sufletul fratelui mai mare nu se petreceà nimic analog cu bucuria la citirea veștilor despre succesul de bravură al răspopitului.

Whoever might have seen brother Stavrache's face, assuming that person were accustomed to deciphering meanings from human faces, would have been amazed to realize that nothing akin to joy was happening in the older brother's soul upon reading the news of the unfrocked priest's brave success.

Hangiul mototolì hârtia după ce mai privì bine data: în adevăr, scrisoarea erà expeduită cu trei zile mai ’nainte de luarea Plevnei.

The innkeeper crumpled the paper after looking closely at the date once more: indeed, the letter had been sent three days before the taking of Plevna.

Dar acuma… Plevna erà luată – asta se svonise oficial în toate unghiurile țării.

But now… Plevna was taken – this had been officially rumored in all corners of the country.

Primarul mai știà, tot din izvor oficial, că voluntării au să fie liberați zilele acestea spre a se ’ntoarce pe la căminuri, fiindcă răsboiul s’a sfârșit.

The mayor also knew, from an official source as well, that the volunteers were to be discharged these days to return to their homes, since the war was over.

– Dar… întrebă distras d-l Stavrache, ce s’o mai fi făcut cu tâlharii prinși astă-primăvară?

“But…” asked Mr. Stavrache absent-mindedly, “what might have happened to the robbers caught last spring?”

Tâlharii fuseseră osândiți la diferite pedepse și de sigur erau și așezați la locurile de muncă.

The robbers had been sentenced to various punishments and were surely already settled at their labor sites.

– Care va să zică, clipì gândul hangiului, nici vorbă n’a fost la judecată despre popa, despre capul și gazda tâlharilor.

“That is to say,” flashed through the innkeeper's mind, “not a word was said at the trial about the priest, about the head and harborer of the robbers.”

Aoleu!

Oh my!

Ce mai judecători!

What kind of judges!

… Dar o să ’ndrăznească să se mai întoarcă?

“… But will he dare to return?”

… Dar dacă îndrăznește și se ’ntoarce?

“… But what if he dares and returns?”

… Atunci, ce-i de făcut?

“… Then, what is to be done?”

… Da!

“… Yes!”

dar sergentul se poate întoarce; popa, ba!

“but the sergeant can return; the priest, no!”

… Dar dacă ’i vine așà o nebuneală sergentului să spuie că el e stăpânul averii, întâmple-se orice s’o întâmplà!

“… But what if such madness comes over the sergeant that he says he is the owner of the property, let happen whatever may happen!”

că odată a purtat barbă și plete.

that he once wore a beard and long hair.

… Da, dar atunci procurorul îl rade și’l tunde deabinele.

“… Yes, but then the prosecutor will shave him and crop his hair for good.

… O venì?

“… Will he come?

… n’o venì?

“… will he not come?

… Pe când d-l Stavrache își ridică așà de sus interesanta-i clădire de ipoteze, iacă-tă altă scrisoare: e tot dela Turnu-Măgurele – de astădată însă e slovă străină… Slovă străină!

“… While Mr. Stavrache was building his interesting edifice of hypotheses so high, behold another letter: it is also from Turnu-Măgurele – this time, however, in an unfamiliar handwriting… Unfamiliar handwriting!

… Ei!

...Well!

lucru Dracului!…

the Devil’s work!…

«Salutare, domnule Stavrache, n’avem onoare să vă cunoaștem, dar venim să îndeplinim rugămintea unui brav camarad, sublocotenentul Iancu Georgescu, voluntar înaintat din grad în grad în timp de campanie, mort pe câmpul de onoare de trei gloanțe inamice primite în pântece. Am stat la căpătâiul lui plângând până când a închis ochii. Mare păcat că s’a prăpădit așà viteaz soldat! Un moment nu a arătat lașitate; deșì foarte slăbit de atâta durere și pierdere de sânge, tot glumià; zâmbind și-a cântat singur popește foarte frumos: vecinica pomenire! apoi ne-a dat adresa dumitale și ne-a rugat să-ți scriem negreșit să-l ierți, fiindcă acuma s’a spălat în sânge, și să-i spui maică-sii, bătrânei, pe care o cunoști, să-i poarte regulat de grija sufletului. Pe urmă a ’nceput să aiurească și s’a sfârșit. Salutare: sub-loc. Marin Dobrescu; sergent-major, George Popescu».

“Greetings, Mr. Stavrache, we do not have the honor of knowing you, but we come to fulfill the request of a brave comrade, Second Lieutenant Iancu Georgescu, a volunteer promoted from rank to rank during the campaign, who died on the field of honor from three enemy bullets received in the abdomen. We stood at his bedside weeping until he closed his eyes. Great pity that such a brave soldier passed away! Not for a moment did he show cowardice; though very weakened by so much pain and loss of blood, he was still joking; smiling, he sang priestly-style for himself very beautifully: eternal memory! then he gave us your address and asked us to write to you without fail to forgive him, because now he has washed himself in blood, and to tell his mother, the old woman, whom you know, to regularly take care of his soul. Then he began to rave and passed away. Greetings: Second Lt. Marin Dobrescu; Sergeant-Major George Popescu.”

D-l Stavrache a plâns mult, mult, sdrobit de trista veste.

Mr. Stavrache wept a lot, a lot, crushed by the sad news.

Dar un bărbat trebuie să-și facă de inimă!

But a man must take heart!

Nu trebuie să se lase copleșit așà de durere.

He must not let himself be so overwhelmed by grief.

A strâns bine scrisoarea; s’a spălat frumos pe ochi; a pus caii la brișcă și a plecat repede la târg să întrebe pe avocat, cu ce forme intră cineva regulat în stăpânirea averii unui frate bun pierdut, care n’are alt moștenitor.

He tucked the letter safely away; washed his eyes thoroughly; hitched the horses to the trap and left quickly for town to ask a lawyer what formalities are required for someone to regularly enter into possession of the estate of a lost full brother who has no other heir.

II

II

De mult acuma d-l Stavrache stăpânește merazul rămas dela frate-său, părintele Iancu, de a cărui urmă nu s’a mai putut da și despre care nici nu se mai pomenește.

For a long time now Mr. Stavrache has been in possession of the estate left by his brother, Father Iancu, of whose whereabouts no trace could ever be found again and who is no longer even mentioned.

Avocatul povățuise destul de limpede pe hangiu… Un om stăpânește o avere; cu drept ori fără drept, o stăpânește.

The lawyer had advised the innkeeper clearly enough… A man possesses an estate; rightly or wrongly, he possesses it.

Câtă vreme nu’l supără nimeni, câtă vreme nu se ridică nici o pretenție asupră-i, el n’are nevoie să ia nici o măsură legală.

As long as no one bothers him, as long as no claim is raised against him, he has no need to take any legal action.

Și mai la urmă, situația d-lui Stavrache este mai limpede decât a oricărui proprietar.

And ultimately, Mr. Stavrache's situation is clearer than that of any property owner.

– Averea a fost a Popii?

“Was the estate the Priest's?”

– Da, a Popii.

“Yes, the Priest's.”

– Făcută de el, din munca lui?…

“Made by him, from his work?…”

– Cea mai mare parte.

“Most of it.”

– Popa are copii?

“Does the priest have children?”

– N’are.

“He doesn't.”

– Are femeie?

“Does he have a wife?”

– Nu.

“No.”

– Are părinți?

“Does he have parents?”

– Nu.

“No.”

– Mai are alt frate?

“Does he have any other brother?”

– Nici unul, decât pe mine.

“Not one, except for me.”

– Atunci… stăpânește sănătos, a adăugat avocatul, și dacă te-o supărà cineva, atunci vino la mine… Numai unul singur te-ar puteà călcà…

“Then… enjoy your property in good health,” added the lawyer, “and if anyone bothers you, then come to me… Only one person could overrule you…”

– Cine?

“Who?”

întrebă d-l Stavrache.

asked Mr. Stavrache.

– Popa.

“The priest.”

Moștenitorul zâmbì și cu siguranță răspunse:

The heir smiled and answered with confidence:

– Aș!

“Nonsense!”

nu mai poate călcà, săracul!

“he can no longer overrule anyone, poor man!”

Apoi, văzând că răspunsul său prea sigur face o impresie ciudată avocatului, se grăbì s’adauge cu tonul cel mai duios:

Then, seeing that his overly confident answer made a strange impression on the lawyer, he hurried to add in the most tender tone:

– Cine știe unde s’o fi prăpădit bietul frate-meu, dacă n’a mai venit el la avutul lui de atât amar de vreme!

“Who knows where my poor brother might have perished, since he hasn't returned to his property in such a bitter long time!”

Au trecut cinci ani dela răsboiu și nimeni, în adevăr, n’a supărat pe d-l Stavrache, afară decât popa Iancu volintirul, care venià din când în când, de pe altă lume, să turbure somnul fratelui său.

Five years had passed since the war and no one, in truth, had bothered Mr. Stavrache, except for Father Iancu the volunteer, who came from time to time, from another world, to disturb his brother's sleep.

Avocatul avusese dreptate.

The lawyer had been right.

Singur popa aveà dreptul să neliniștească pașnica stăpânire a hangiului.

Only the priest had the right to disturb the innkeeper's peaceful possession.

Dar orice se ’ntâmplă des, nu ne mai mișcă; orice minune a treia oară, trebuie să ni se pară lucru foarte firesc.

But whatever happens often no longer moves us; any miracle, by the third time, must seem a very natural thing to us.

Pentru aceea, hangiul primì fără multă emoție vizita înstrăinatului, care venià cine știe de unde, de departe.

For that reason, the innkeeper received without much emotion the visit of the estranged one, who was coming from who knows where, far away.

D-l Stavrache stà în odăiță, căutând să desfacă niște socoteli încărcate, când intră nenorocitul fugar.

Mr. Stavrache was sitting in the small room, trying to sort out some complicated accounts, when the wretched fugitive entered.

Stins de oboseală, bolnav, cu fața hiravă, și cu ochii’n fundul capului ca în clipa morții, ocnașul erà îmbrăcat în haina vărgată dela ocnă, de unde scăpase ca prin minune, pilindu’și lanțurile.

Exhausted from fatigue, sick, with a haggard face and his eyes sunken deep in his head as in the moment of death, the convict was dressed in the striped coat from the salt mine, from where he had escaped as if by miracle, filing off his chains.

Umblase prin codri, nemâncat; trecuse prăpăstii; haina și nădragii îi erau numai sdrențe; opincile sfâșiate; palmele și tălpile picioarelor și gleznele pline de sânge.

He had wandered through forests, unfed; crossed chasms; his coat and trousers were mere rags; his leather sandals torn; the palms of his hands, the soles of his feet, and his ankles covered in blood.

Dar în sfârșit, ajunsese la frate-său.

But at last, he had reached his brother.

– Ticălosule!

“Wretch!”

strigă d-l Stavrache, ne-ai făcut neamul de râs!

shouted Mr. Stavrache, “you've brought shame upon our family!”

Să piei să nu te mai văd!

“Get out of my sight and don't let me ever see you again!”

Pleacă!

“Leave!”

Du-te înapoi de-ți ispășește păcatele!.

“Go back and atone for your sins!”

Fugarul a plecat oftând și când a ajuns în prag:

The fugitive left sighing, and when he reached the threshold:

– Nene, zice, fă-ți pomană, dă’mi o bărdacă de apă.

“Brother,” he says, “do an act of charity, give me a mug of water.”

Atâta a putut să zică și a picat jos moale ca o cârpă.

That was all he could say and he collapsed to the floor limp as a rag.

Lui d-l Stavrache i s’a făcut milă; s’a repezit să-l ridice ca să-l puie pe pat: nu-l puteà lăsà să moară ca un câine.

Mr. Stavrache took pity on him; he rushed to lift him up to put him on the bed: he couldn't leave him to die like a dog.

Ocnașul în luptă cu moartea, s’a acățat de frate-său cu o mână de gât și cu alta de brațul stâng.

The convict, struggling with death, clung to his brother with one hand around his neck and the other on his left arm.

Hangiul a dat atunci să-l salte de jos; a încercat odată, de două, de mai multe ori din răsputeri – de geaba: toate opintelile și sudorile fuseseră de prisos; trupul greu ca plumbul erà peste putință de deslipit dela pământ.

The innkeeper then tried to lift him off the ground; he tried once, twice, several times with all his strength – to no avail: all the strain and sweat had been in vain; the leaden body was impossible to detach from the ground.

Hangiul simțind că se frânge dela mijloc, voì să dea drumul murindului și să se ridice în picioare ca să răsufle și să-și recapete puterile.

The innkeeper, feeling his waist breaking, wanted to let go of the dying man and stand up to catch his breath and regain his strength.

Dar încercarea aceasta fù și mai grea decât cea dintâiu: ocnașul, în ceasul morții, se încleștase cu o putere covârșitoare de gâtul și de brațul hangiului.

But this attempt was even harder than the first: the convict, in the hour of death, had latched onto the innkeeper's neck and arm with overwhelming strength.

Se opintì încă odată cu supremă energie, ridică dela pământ pe nenorocit; dar acesta fù apucat de un cutremur grozav, se sbătù din toate încheieturile și, biruind cu greutatea-i de mortăciune, cea din urmă putere de împotrivire a lui Stavrache, îl îngenunchiă, îl trântì jos și-i puse, ca un luptător teafăr, genunchiul pe piept.

He strained once more with supreme energy, lifting the wretch off the ground; but the latter was seized by a terrible tremor, thrashed in every joint, and, overcoming Stavrache's last power of resistance with his dead weight, brought him to his knees, slammed him down, and, like a healthy wrestler, pinned his knee to his chest.

Apoi, începù să râză ca un nebun, scrâșnind din dinți, și-i zise:

Then, he began to laugh like a madman, grinding his teeth, and said to him:

– Gândeai c’am murit, neică?

“Did you think I was dead, brother?”

A stat mult astfel d-l Stavrache supus sub călcâiul ocnașului; mult a suferit în ochi rânjeala acelei fiare.

Mr. Stavrache remained for a long time thus subdued beneath the convict's heel; long did he endure the sneer of that beast in his eyes.

Dar când nebunul a voit să-l sugrume, atunci hangiul, smintit și el de frica morții, a făcut o săritură desnădăjduită… Ocnașul a sărit cât colo ca un mototol, a bufnit în ușă, ușa s’a deschis de perete, și mototolul a pierit în întunerecul nopții.

But when the madman tried to strangle him, then the innkeeper, driven out of his mind too by the fear of death, made a desperate leap… The convict tumbled aside like a bundle, crashed into the door, the door swung wide open, and the bundle vanished into the darkness of the night.

D-l Stavrache erà ’n picioare, în mijlocul odăiei, tremurând din toate încheieturile și făcându-și cruci peste cruci… Dor de frate – bine; dar urîtă vizită.

Mr. Stavrache was on his feet, in the middle of the room, trembling in every joint and crossing himself over and over again… Longing for a brother – fine; but what a dreadful visit.

Până la ziuă, d-l Stavrache s’a plimbat p’în odaie de colo până colo; s’a ’nchinat într’una rugându-se fierbinte pentru odihna sufletului răposaților, și a băut mereu rachiu bun, ca să-și îndepărteze gândurile rele.

Until daybreak, Mr. Stavrache paced up and down the room; he crossed himself continuously, praying fervently for the rest of the departed ones' souls, and kept drinking good brandy to drive away his evil thoughts.

A doua zi s’a dus la biserică și a aprins lumânări pentru sufletele morților.

The next day he went to church and lit candles for the souls of the dead.

Apoi, deșì sdruncinat, și-a văzut omul de daraveri, mai pe ici, mai pe colea… mai cu seamă și-a petrecut vremea cu niște vin care pornise să se turbure și să se oțețească… acù erà limpede ca untdelemnul franțuzesc și dulce ca mustul năsprit.

Then, although shaken, the man went about his business, here and there… especially spending his time with some wine that had begun to go cloudy and turn sour… now it was clear as French oil and sweet as unfermented grape juice.

Toată ziua nu i-a cerut inima nimica; a băut doar două-trei năstrape de zeamă de varză; tocmai în spre seară de tot a gustat nițel pește sărat cu usturoiu și a băut câteva pahare de vin nou.

All day his heart desired nothing; he drank only two or three mugs of sauerkraut juice; only very late toward evening did he taste a little salted fish with garlic and drank a few glasses of new wine.

Pe urmă s’a ’nchinat frumos și s’a culcat cu gândul la cine știe ce.– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

After that he crossed himself nicely and went to bed thinking of who knows what.– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Afară plouă mărunțel, ploaie rece de toamnă, și boabele de apă prelingându-se de pe streșini și picând în clipe ritmate pe fundul unui butoiu dogit, lăsat gol într’adins la umezeală, făceau un fel de cântare cu nenumărate și ciudate înțelesuri.

Outside it was drizzling, a cold autumn rain, and the water drops trickling from the eaves and dripping in rhythmic moments onto the bottom of a cracked barrel, purposely left empty in the damp, produced a kind of song with countless and strange meanings.

Legănate de mișcarea sunetelor, gândurile omului începură să sfârâie iute în cercuri strâmte, apoi încet-încet se rotiră din ce în ce mai domol, în cercuri din ce în ce mai largi, și tot mai domol, și tot mai larg.

Lulled by the movement of the sounds, the man's thoughts began to whirl fast in narrow circles, then slowly, slowly spun more and more gently, in wider and wider circles, ever gentler, ever wider.

Când cercul unui gând ajunse ’n fine așà de larg încât conștiinței îi erà peste putință din centru să-l mai urmărească din ce se tot depărtà – omului i-se pare c’aude afară un cântec de trâmbițe… militari, de sigur.

When the circle of a thought finally became so wide that it was impossible for consciousness from the center to follow it as it kept receding – it seemed to the man that he heard outside a song of trumpets… military men, surely.

Hangiul ascultă mai bine: cântecul strălucește din ce în ce mai tare.

The innkeeper listens more closely: the song shines brighter and louder.

Se apropie.

It draws near.

D-l Stavrache iese afară pe prispa cârciumii.

Mr. Stavrache steps outside onto the porch of the tavern.

E o zi luminoasă de primăvară.

It is a bright spring day.

In adevăr sunt niște militari, o companie care urcă la deal în marș de paradă.

In truth there are some soldiers, a company marching uphill in parade rhythm.

Tot satul: oameni, copii, câini fac alaiu după militari.

The whole village: men, children, dogs form a procession behind the soldiers.

Au ajuns în fața hanului.

They reached the front of the inn.

Căpitanul comandă oprirea pe loc.

The captain orders a halt on the spot.

Hangiul rămâne trăsnit: Căpitanul!

The innkeeper stands thunderstruck: The captain!

Căpitanul bagă sabia în teacă și înaintează către d-l Stavrache; acesta se dă pas cu pas mereu înapoi până în cârciumă, închide repede ușa și ’ncearcă s’o încuie; dar până să clipească, ușa sare din țâțâni, și căpitanul s’arată ’n prag și, râzând cu hohot, strigă:

The captain sheathes his sword and advances toward Mr. Stavrache; the latter steps back step by step into the tavern, quickly closes the door and tries to lock it; but before he can blink, the door bursts off its hinges, and the captain appears on the threshold and, laughing loudly, shouts:

– Gândeai c’am murit, neică?

“Did you think I was dead, brother?”

Stavrache trece ’n tindă – căpitanul după el; fuge în odăiță – de geaba: nesuferita arătare îl urmărește de aproape.

Stavrache goes into the hallway – the captain after him; he flees into the small room – to no avail: the insufferable apparition pursues him closely.

Ne mai putând răbdà prigonirea, hangiul se repede sălbatic și apucă de gât pe căpitan; acesta se lasă fără a face o mișcare.

No longer able to endure the persecution, the innkeeper rushes wildly and grabs the captain by the throat; the latter surrenders without making a move.

Hangiul se ’ndârjește și-l strânge de gât, îl strânge din ce în ce mai tare: simte cum degetele-i pătrund în mușchii grumazului, strivindu-i, afundând beregata, sfărâmând încheietura cerbicei.

The innkeeper grows fierce and squeezes his throat, squeezes him harder and harder: he feels his fingers penetrating the muscles of the neck, crushing them, sinking the windpipe, shattering the joint of the nape.

Dar cu cât strânge mai tare, cu atât chipul căpitanului se luminează; cu cât el scrâșnește, cu atât militarul râde mai sgomotos și mai vesel.

But the harder he squeezes, the brighter the captain's face lights up; the more he grinds his teeth, the louder and merrier the soldier laughs.

Și când d-l Stavrache își descleștează degetele amorțite și cade pe o laviță, căpitanul îl întreabă:

And when Mr. Stavrache unclenches his numb fingers and falls onto a bench, the captain asks him:

– Gândeai c’am murit, neică?

“Did you think I was dead, brother?”

Și rămase multă vreme în picioare, cu mâinile încrucișate și cu privirea țintă asupra lui Stavrache.

And he stood for a long time on his feet, with his arms crossed and his gaze fixed upon Stavrache.

Apoi făcù un semn poruncitor, la care hangiul se supuse.

Then he made a commanding gesture, to which the innkeeper submitted.

Ieșiră amândoi pe prispa din drum.

They both went out onto the porch by the road.

Căpitanul dete comanda plecării, trâmbițele sunară, soldații își ridicară armele și, urmată de obștea satului, compania plecă, în frunte cu căpitanul al cărui râs acoperià cântecul trâmbițelor și sgomotul mulțimii.– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

The captain gave the order to depart, the trumpets sounded, the soldiers raised their weapons and, followed by the village community, the company left, led by the captain whose laughter drowned out the song of the trumpets and the noise of the crowd.– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Disdedimineață, d-l Stavrache, tremurând de friguri, erà la popa satului rugându-l să vie negreșit până seara să-i facă sfeștanie acasă… III

At early morning, Mr. Stavrache, trembling with fever, was at the village priest's house begging him to come without fail before evening to perform a house-blessing service at his home… III

Erà o sloată nepomenită: ploaie, zăpadă, măzărică și vânt vrăjmaș, de nu mai știà vita cum să se ’ntoarcă să poată răsuflà.

It was an unprecedented sleet: rain, snow, hail, and a hostile wind, such that livestock no longer knew which way to turn to be able to breathe.

Deșì aproape de nămiez, în tot satul erà astâmpăr desăvârșit ca’n puterea nopții; ba nici glas de câine nu se mai auzià – cine știe în ce adăposturi se odihneau paznicii curților!

Although close to noon, in the whole village there was complete quiet as in the dead of night; why, not even a dog's voice could be heard anymore – who knows in what shelters the yard guardians were resting!

Drumul par’că erà pustiu: care om cuminte să’nfrunte așà tărie de vreme?

The road seemed deserted: what sensible man would brave such fierce weather?

Pe la toacă, s’a hotărît vântul să bată numai dintr’o parte; ploaia a contenit; a ’nceput ninsoarea mărunțică și deasă, și s’a pornit crivățul s’o vârtejească.

Around afternoon prayer time, the wind decided to blow from one direction only; the rain ceased; a fine, dense snowfall began, and the north wind started to swirl it around.

Așà vreme ține trei zile și trei nopți: halal de cine n’are nici pentru vatră, nici pentru căldare!

Such weather lasts three days and three nights: pity on him who has nothing for the hearth, nor for the cauldron!

D-l Stavrache n’a mai ridicat oblonul prăvăliei.

Mr. Stavrache did not open the shop shutter anymore.

Singur la tarabă, ce să facă omul?

Alone at the counter, what was a man to do?

Mai bea un rachiu, mai morfolește un covrig uscat și se gândește mai la una, mai la alta.

Sip a little brandy, chew on a dry pretzel, and think about this and that.

Dar e frig în prăvălie.

But it is cold in the shop.

Mai înțeleg să se canonească negustorul când știe pentru ce; dar așà, de geaba!

I can understand a merchant tormenting himself when he knows why; but like this, for nothing!

Pe așà vreme e de prisos să mai aștepți mușterii.

In weather like this, it is pointless to go on waiting for customers.

D-l Stavrache încuie cicmigeaua, pe urmă prăvălia și trece ’n odaie, la căldură: călători n’or să mai treacă, și toată lumea din sat știe să intre pe portiță ’n curte și să bată la ușa din dos.

Mr. Stavrache locks the money-box, then the shop, and moves into the room, where it is warm: travelers won't be passing by anymore, and everyone in the village knows to enter through the small side gate into the yard and knock at the back door.

In adevăr, după ce se desmorțește bine d-l Stavrache la gura sobei, iacătă, pe ’nseratele, că bate cineva la ușă.

Indeed, after Mr. Stavrache warms himself thoroughly by the stove, behold, toward dusk, someone knocks at the door.

– Care-i acolo?

“Who's there?”

întrebă hangiul.

asked the innkeeper.

– Eu, domn Stavrache, răspunde un glas slab de copilă… Deschide… Hangiul trage veriga.

“It's me, Mr. Stavrache,” answers a faint girl's voice… “Open up…” The innkeeper pulls the latch.

Vântul de-afară duhnește pe ușă aruncând înăuntru o fetiță foarte rebegită.

The wind outside blasts through the door, blowing inside a thoroughly chilled little girl.

Copila d’abià poate vorbì; fălcile îi sunt înțepenite de frig, deșì, pe potrivă de copil sărac, e destul de bine îmbrăcată: are peste cămășuță minteanul lui tată-său; pe picioarele goale niște cismulițe vechi ale măsii, și pe cap un testemel.

The child can barely speak; her jaw is stiff with cold, although, for a poor child, she is fairly well dressed: over her little shirt she wears her father's vest; on her bare feet some of her mother's old boots, and on her head a kerchief.

– Ce vrei?

“What do you want?”

– M’a trimes maica, să-i dai de un ban gaz, și taica de doi bani țuică.

“Mother sent me to get one pennyworth of kerosene, and father two pennies' worth of plum brandy.”

Și fata scoate de sub mintean cu băgare de seamă două clondire.

And the girl carefully produces two flasks from under her vest.

– Da’… zice să nu mai pui gaz în a de țuică și țuică’n a de gaz, ca alaltăieri, că iar mă bate… și… să măsori bine…

“And… he says not to put kerosene in the brandy flask and brandy in the kerosene one, like the day before yesterday, because he'll beat me again… and… to measure well…”

– Da’ bani ai adus?

“And did you bring money?”

– Ba!

“No!”

… zice că să scrii.

“… he says to write it down.”

– Iar să scriu?

“Write it down again?”

Și d-l Stavrache, urmat de fetiță, trece ’n prăvălie bolborosind:

And Mr. Stavrache, followed by the little girl, goes into the shop mumbling:

– Scrie-v’ar popa să vă scrie, de pârliți!

“May the priest write you up, you penniless beggars!”

In prăvălie d’abià se mai vede.

In the shop one can barely see anymore.

Fetița, apropiindu-se de d-l Stavrache, care-i toarnă țuică, rămâne cu ochii pe un covrig stingher, uitat pe tarabă.

The little girl, approaching Mr. Stavrache who is pouring her brandy, keeps her eyes fixed on a lonely pretzel forgotten on the counter.

Hangiul s’apleacă sub tarabă să ridice tinicheaua cu gaz; în clipa aceea, fetița întinde mâna, ia covrigul și dă să-l vâre iute sub mintean; dar d-l Stavrache se ridică.

The innkeeper stoops under the counter to lift the kerosene tin; in that instant, the little girl reaches out, takes the pretzel, and goes to quickly shove it under her vest; but Mr. Stavrache stands up.

O fi tras cu coada ochiului, ori știà că fusese un covrig pe tabară și acù pierise?

Had he caught a glimpse out of the corner of his eye, or did he know there had been a pretzel on the counter and now it was gone?

că fără vorbă, lip!

for without a word, smack!

o palmă peste obrazul înghețat.

a slap across her frozen cheek.

– Lasă covrigul jos, hoațo!

“Put the pretzel down, thief!”

… De mici vă ’nvățați la furat, fire-ați ai dracului!

“… Learning to steal from such a young age, damn you all!”

Fata a lăsat covrigul și a pus mâna la obrazul încălzit.

The girl dropped the pretzel and put her hand to her warm cheek.

Apoi a luat cuminte sticlele, le-a ascuns sub mintean și a pornit afundându-se în negura nopții viscoloase.

Then she obediently picked up the bottles, hid them under her vest, and set off, disappearing into the gloom of the blustery night.

Hangiul a încuiat ușa, a mai aruncat o răgălie în sobă, a mai băut un păhăruț, a mai cotrobăit prin odaie… Să fi trecut așà ca la vreun ceas, când prin urletul viforului, i-se pare c’aude glasuri de oameni afară… Ascultă cu dinadinsul – urechea nu l’a amăgit.

The innkeeper locked the door, tossed another log into the stove, drank another small glass, rummaged around the room a bit… About an hour might have passed, when through the howling of the blizzard, he thought he heard human voices outside… He listened closely – his ears hadn't deceived him.

De astădată se aud și bătăi în ușa dela drum a prăvăliei.

This time knocks could also be heard on the front door of the shop facing the road.

Mușterii… călători… Cine dracu mai umblă pe vremea asta!

Customers… travelers… Who on earth is out in this weather!

Hangiul aprinde o lumânare și trece ’n prăvălie la ușe, unde cei de-afară bat mereu.

The innkeeper lights a candle and goes into the shop to the door, where those outside keep knocking.

– Care-i acolo?

“Who's there?”

– Oameni buni!

“Good folk!”

E o sanie cu clopoței afară.

There is a sleigh with bells outside.

D-l Stavrache deschide.

Mr. Stavrache opens.

– Bună vremea!

“Good day to you!”

zice o momâie de om, înalt și spătos, cu o glugă mare, și intră, pe când altul, tot așà de îmbrobodit, stă în fața cailor, cari nu se pot astâmpărà locului de bătaia vremii.

says a shadow of a man, tall and broad-shouldered, with a large hood, and enters, while another, just as wrapped up, stands in front of the horses, which cannot stay still due to the beating storm.

– Bună să-ți fie inima!

“Good be your heart!”

răspunde gazda.

replied the host.

– Ne rugăm dumitale, negustorule, de adăpost pentru la noapte.

“We beg you, merchant, for shelter for the night.”

Nu mai e chip să mergem înainte, caii prăpădiți, noi degerați.

There's no way we can go on, the horses are exhausted, we're frozen through.

Să punem caii la grajd și nouă să ne dai un colțișor până la ziuă.

Let us put the horses in the barn and give us a little corner until daybreak.

– Bucuros, zice hangiul… Dar dacă o fi poarta nemețită, e greu de deschis.

“Gladly,” says the innkeeper… “But if the gate is snowed over, it will be hard to open.”

Din norocire, poarta erà nemețită numai pe din afară; pe dinăuntru, fiind adăpostit dinspre partea hanului, locul erà limpede.

Fortunately, the gate was snowed over only on the outside; inside, being sheltered by the inn, the area was clear.

Doi argați ieșiră din grajd, poarta trosnì spărgându-și lipiturile de ghiață, sania fù trasă în curte și caii puși la iesle.

Two farmhands came out of the barn, the gate creaked as its icy bonds shattered, the sleigh was pulled into the yard, and the horses were put at the manger.

Cei doi musafiri suiră pe prispă, își scoaseră glugile, se scuturară bine de zăpadă și intrară ’n căldură.

The two guests stepped up onto the porch, took off their hoods, shook the snow off thoroughly, and went into the warmth.

Se vedeau pe cât se poate vedeà pe ’ntuneric, oameni cu dare de mână, cirezari, orzari, ori cine știe ce… Când d-l Stavrache se ’ntoarse peste câteva minute în odaie, aducând pe tavă vin și pahare, găsì pe unul din musafiri în picioare, încălzându-se lângă sobă, acela care intrase întâi; celălalt erà culcat pe pat cu fața la perete: drumeț obosit, se ’ntinsese să-și desmorțească oasele.

They seemed, as far as could be seen in the dark, to be well-to-do men, cattle dealers, barley traders, or who knows what… When Mr. Stavrache returned to the room a few minutes later, bringing wine and glasses on a tray, he found one of the guests standing up, warming himself by the stove, the one who had entered first; the other was lying on the bed facing the wall: a tired traveler, he had stretched out to warm his bones.

– N’ai ceva mezelic?

“Don't you have a little snack?”

Se aflà… Măsline, costițe de râmător, afumate, pastramă și telemeà… Pe când gazda căutà în prăvălie, cu ușa dela mijloc deschisă, auzì pe musafiri vorbind așà de încet că nu putù înțelege un cuvânt.

There was some… Olives, smoked pork ribs, pastrami, and cheese… While the host was searching in the shop, with the middle door open, he heard the guests speaking so softly that he couldn't understand a single word.

Dar întorcându-se cu mezelicul, văzù că fusese o părere.

But returning with the snack, he saw that it had been a delusion.

Amândoi musafirii erau la locurile de mai nainte, ba cel culcat începuse să sforăie.

Both guests were in their former places, and the lying one had even begun to snore.

– Lasă-l să se odihnească: e foarte trudit!

“Let him rest: he is very weary!”

zise cel din picioare, și așezându-se singur la masă, începù să guste cu mare poftă.

said the standing one, and sitting down alone at the table, he began to eat with great appetite.

Mâncând, firește, începù vorba.

While eating, naturally, he struck up a conversation.

– Strașnic viscol, domnule!

“Terrific blizzard, sir!”

– Da’ de unde sunteți dv.?

“And where are you from?”

– De departe…

“From far away…”

– Și încotro vă duceți?

“And where are you headed?”

– Nu știu… Să mă crezi că nu știu.

“I don't know… Believe me, I really don't know.”

M’a luat prietenul cu el așà, tovarăș de drum, și uite ce sfântă de vreme ne-a apucat.

My friend took me along just like that, as a traveling companion, and look what awful weather caught up with us.

– Ciudată vorba dumitale!

“Strange words, yours!”

zise hangiul, ridicând sprâncenile; să umble omul așà pe drumuri fără să știe unde merge…

said the innkeeper, raising his eyebrows; “for a man to roam the roads like that without knowing where he's going…”

– Ei, de!

“Well, what can you do!”

răspunse simplu musafirul; vezi?

replied the guest simply; “you see?”

– Și-și urmă gustarea liniștit.

– And he peacefully continued his snack.

După ce se gândì nițel, gazda:

After thinking for a bit, the host said:

– Dumneavoastră sunteți… negustori?

“Are you… merchants?”

– Nu.

“No.”

– Foncționari…

“Officials…”

– Știi, nici tocmai funcționari; dar… cam așà.

“Well, not exactly officials; but… something like that.”

– Am înțeles: vorba vine, umblați la inspecții.

“I see: so to speak, you're out on inspections.”

– Ba nu!

“Not at all!”

După o pauză, în timp ce musafirul băù unul după altul două pahare de vin:

After a pause, while the guest drank two glasses of wine one after the other:

– Bravo!

“Bravo!”

bun vin ai, domnule Stavrache.

“you have good wine, Mr. Stavrache.”

– De unde știi că mă chiamă Stavrache?

“How do you know my name is Stavrache?”

– Mi-a spus prietenul.

“My friend told me.”

– Da’… dumnealui… de unde știe?

“And… he… how does he know?”

– Știu eu?

“How should I know?”

Mi-a spus pe drum, că mi-erà frică să înoptăm pe așà vreme; zice: n’ai grije; mânem aici aproape, la han la neica Stavrache.

He told me on the way, when I was afraid to spend the night out in such weather; he says: don't worry; we'll stay nearby, at brother Stavrache's inn.

– Pe semne că m’o fi cunoscând dumnealui!

“It seems he must know me!”

zise hangiul și dete să se apropie de pat, să vază mai bine pe omul care dormià cu fața la perete.

said the innkeeper and was about to approach the bed, to better see the man sleeping facing the wall.

Când, deodată:

When, suddenly:

– Cum să nu te cunosc, neică Stavrache, dacă suntem frați buni?

“How could I not know you, brother Stavrache, since we're full brothers?”

zise omul de pe pat, râzând și ridicându-se drept în picioare în fața hangiului.

said the man on the bed, laughing and standing straight up in front of the innkeeper.

Tot viforul care urlà în noaptea grozavă să fi năpădit dintr’odată în țeasta lui Stavrache, nu l’ar fi clătinat mai cu putere decât înfățișarea și vorbele acestea!

Had the entire blizzard howling in that terrible night suddenly burst into Stavrache's skull, it would not have shaken him more violently than this appearance and these words!

Hangiul deschise gura mare să spună ceva, dar gura fără să scoată un sunet nu se mai putù închide; ochii clipiră de câteva ori foarte iute și apoi rămaseră mari privind țintă, peste înfățișarea aceea, în depărtări neînchipuite; mâinile voiră să se ridice, dar căzură țepene dealungul trupului, care se’ntinse’n sus, înnălțându-și gâtul afară din umeri, ca și cum o putere nevăzută l’ar fi tras de păr vrând să-l desprindă dela pământ unde par’că erà înșurupat… Dar după acest moment dintâi, trupul se înfundă repede mai jos chiar decât fusese; apăsându-și gâtul în umeri, ca și cum puterea nevăzută îl scăpase de păr, mâinile se ridicară și ’ncepură să frământe ’n sec din degete; ochii ’și întoarseră privirile din adânci depărtări de afară, afundându-le treptat înnăuntrul bolții capului, în alte depărtări mai adânci poate; gura se ’nchise și fălcile se ’ncleștară.

The innkeeper opened his mouth wide to say something, but his mouth, without making a sound, could no longer close; his eyes blinked several times very fast and then remained wide, staring fixedly, past that appearance, into unimagined distances; his hands tried to rise, but fell stiff along his body, which stretched upward, raising his neck out of his shoulders, as though an unseen power were pulling him by the hair, trying to detach him from the earth where he seemed screwed in… But after this first moment, the body sank quickly lower than it had been before; pressing his neck into his shoulders, as though the unseen power had let go of his hair, his hands rose and began to knead the air with his fingers; his eyes turned their gaze back from the deep distances outside, gradually sinking them into the inside of the skull's vault, into other distances perhaps even deeper; his mouth closed and his jaws locked.

– Șezi, neică, zise fratele mai mic, așezându-se la masă.

“Sit down, brother,” said the younger brother, sitting at the table.

Hangiul ascultă.

The innkeeper obeys.

– Te miri, firește, că mă vezi… Hangiul zâmbì.

“You're surprised, naturally, to see me…” The innkeeper smiled.

– Mă credeai mort, nu’i așà?

“You thought I was dead, didn't you?”

… Aș!

“… Nonsense!”

scrisoarea din urmă a fost o glumă… Hangiul începù să râză.

“that last letter was a joke…” The innkeeper began to laugh.

– Uite, neică Stavrache, la ce-am venit noi… E vorba de dreptate frățească… Dumneata ai la mână chezășie averea mea.

“Look, brother Stavrache, why we came… It's a matter of brotherly justice… You hold my estate as guarantee.”

Eu… de!

“I… well!”

până acuma m’am învârtit în lume cum am putut; de-atâta vreme nu te-am supărat… Acù… ce să-ți mai spui?

“until now I've managed in the world as best I could; in all this time I haven't bothered you… Now… what else is there to tell you?”

Am umblat cu banii reghimentului… și de-aia am venit… să nu mă lași!

“I meddled with the regiment's money… and that's why I came… don't fail me!”

nu mai e vorba de dreptate: de pomană îmi dai… Nu bei și d-ta cu noi?

“it's no longer a matter of justice: you're giving me charity… Won't you drink with us too?”

Zicând acestea îi întinse un pahar.

Saying these things, he handed him a glass.

Stavrache luă paharul; îl duse spre gură, dar gura rămase ’ncleștată, tremurând și, ca și cum ar fi băut, deșertă paharul peste bărbie pe sân.

Stavrache took the glass; brought it toward his mouth, but his mouth remained locked, trembling, and, as if he had drunk, emptied the glass over his chin onto his chest.

Musafirii se uitară lung unul la altul.

The guests looked at each other for a long time.

– … Dacă până poimâine n’am cincisprezece mii, trebuie să mă ’mpușc… Neică!

“… If I don't have fifteen thousand by the day after tomorrow, I'll have to shoot myself… Brother!”

adaugă omul cu multă căldură; neică!

added the man with great warmth; “brother!”

să nu care cumva să mă lași… Nu zici nimic?

“don't you dare fail me… Don't you say anything?”

Drept orice răspuns, Stavrache se ridică în picioare foarte liniștit; se duse drept la icoane; făcù câteva cruci și mătănii; apoi se suì în pat și se trântì pe o ureche, strângându-și genunchii în coate.

For all answer, Stavrache stood up very calmly; went straight to the icons; made several signs of the cross and prostrations; then got onto the bed and flopped onto his side, curling his knees into his elbows.

Pe când musafirii steteau nedomiriți, uitându-se când la unul când la altul, când la omul ghiemuit, acesta începù să horcăie tare și să geamă.

While the guests stood perplexed, looking now at each other, now at the curled-up man, the latter began to rattle loudly in his throat and groan.

Dormià?

Was he sleeping?

… Visà urât?

“… Having a nightmare?”

… Așà de repede s’adoarmă?

“… Falling asleep so fast?”

… Se preface?

“… Feigning it?”

… Dar n’apucară să-și pună din ochi atâtea întrebări, și horcăelile se porniră ca un clocot, întrerupte de gemete din adânc, în timp ce trupul tremurà tot mai tare și mai tare clănțănind din dinți.

“… But before they could ask each other so many questions with their eyes, the throat-rattles broke out like a boiling heat, interrupted by deep groans, while his body trembled harder and harder, chattering his teeth.

Fratele se apropiè de pat și atinse cu mâna umărul omului chinuit de cine știe ce vis.

The brother approached the bed and touched with his hand the shoulder of the man tormented by who knows what dream.

La acea ușoară atingere, un răcnet! – ca și cum i-ar fi împlântat în rărunchi un junghiu roșit în foc – și omul adormit se ridică drept în picioare, cu chipul îngrozitor, cu părul vâlvoi, cu mâinile ’ncleștate, cu gura plină de spumă roșcată.

At that light touch, a roar! – as if someone had plunged a red-hot dagger into his kidneys – and the sleeping man stood straight up, with a terrifying face, wild hair, clenched hands, and his mouth filled with reddish foam.

Ca o furtună se repezì, apucă masa și o trântì de dușumeà, făcând tot țăndări.

Like a storm he rushed forward, grabbed the table and slammed it onto the floor, shattering everything to splinters.

Lumânarea căzând se stinse, și odaia rămase luminată numai de candela icoanelor și de tăciunele din vatră.

The falling candle went out, and the room remained lit only by the icon lamp and the embers in the hearth.

Stavrache rămase o clipă cu mâinile ridicate cât mai nalt, dete alt răcnet sguduitor și se năpustì asupra lui frate-său: îl doborî la pământ, năruindu-se peste el.

Stavrache remained for a moment with his hands raised as high as possible, let out another earth-shattering roar, and pounced upon his brother: he knocked him to the ground, collapsing over him.

– Săi, că mă omoară!

“Help, he's killing me!”

Tovarășul voì s’apuce pe Stavrache dela spate; acesta părăsì pe cel trântit, se ’ntoarse ’n loc și ’nhăță pe celălalt de gât: într’o clipă la pământ.

The companion tried to grab Stavrache from behind; the latter left the fallen one, turned on the spot, and seized the other by the throat: in a second onto the ground.

– Mă strânge de gât!

“He's choking me!”

vrea să mă muște!

“he wants to bite me!”

Atunci începù o luptă crâncenă.

Then a fierce struggle began.

Pe lângă o necovârșită putere față de amândoi uniți, hangiul mai aveà și o repeziciune de mișcări ne’nchipuită.

Besides an overwhelming strength against the two combined, the innkeeper also possessed an unimaginable speed of movement.

S’ar fi sfârșit rău pentru musafiri înfiorătoarea tăvăleală, dacă nu’i dedeà fratelui prin minte o stratagemă.

The dreadful brawl would have ended badly for the guests, had a stratagem not occurred to the brother.

Scoase repede cureaua dela brâu… Stavrache ocupat cu tovarășul nu luà seama că i-se întâmplă ceva la picioare; fratele i-le apucă, le ’nfășură de două ori strâns bine și închise căpatul curelii în cataramă; apoi îl apucă pe la spate dându-i cu sete pumni în cerbice.

He quickly pulled the belt from his waist… Stavrache, busy with the companion, didn't notice anything happening to his legs; his brother grabbed them, wrapped them twice tightly, and fastened the end of the belt in the buckle; then grabbed him from behind, greedily delivering punches to the nape of his neck.

Stavrache lăsă pe tovarăș, dete să se ’ntoarcă în loc; dar picioarele nu se mai putură cumpănì.

Stavrache let go of the companion, tried to turn on the spot; but his legs could no longer balance.

Fratele îi trase un pumn strașnic în furca pieptului, așà că Stavrache, șovăind, nu-l mai ajunse cu mâinile și se prăbușì ca un taur, scrâșnind și răgind.

His brother landed a fierce blow right in the pit of his stomach, so Stavrache, staggering, could no longer reach him with his hands and collapsed like a bull, gnashing his teeth and roaring.

Viscolul afară, ajuns în culmea nebuniei, făceà să trosnească zidurile hanului bătrân.

The blizzard outside, having reached the height of its fury, made the walls of the old inn creak.

Până să se ridice hangiul într’un cot, îl răstigniră jos.

Before the innkeeper could push himself up on one elbow, they pinned him flat to the ground.

Ii prinseră fiecare câte o mână, i-le răsuciră în loc, frângându-le degetele pe dos, apoi cu mare silă le împreunară pe amândouă din susul capului și i-le legară strâns cu brâul tovarășului, pe când Stavrache îi scuipà și râdeà cu hohot.

They each grabbed one of his hands, twisted them back, bending his fingers backward, then with great exertion bound them together above his head, tying them tight with the companion's sash, while Stavrache spat at them and burst out laughing.

Acù erà legat butuc.

Now he was bound hand and foot.

Tovarășul se suì în pat, luă candela dela icoane, să caute lumânarea printre lucrurile risipite pe jos.

The companion climbed onto the bed, took the lamp from the icons, and searched for the candle among the things scattered on the floor.

O găsì și o aprinse.

He found it and lit it.

Cum îi dete lumina’n ochi, Stavrache începù să cânte popește.

As soon as the light hit his eyes, Stavrache began to chant like a priest.

– Ce-i de făcut?

“What is to be done?”

zise tovarășul cu groază.

said the companion in horror.

– N’am noroc!

“I have no luck!”

răspunde fratele.

replied the brother.

Sdrobit de luptă și de gânduri, omul se așeză încet pe pat și privì lung asupra celui țintuit jos, care cântà ’nainte, legănându-și încet capul, pe mersul cântecului, când într’o parte când într’alta.

Crushed by the struggle and his own thoughts, the man sat down slowly on the bed and stared long at the one pinned to the floor, who kept on chanting, gently swaying his head back and forth to the rhythm of the song.